Sindromul de intestin iritabil

Sindromul de intestin iritabil/colonul iritabil Sindromul de intestin iritabil întâlnit și sub denumirea de sindromul colonului iritabil este o tulburare a tractului gastrointestinal care are manifestări clinice diverse iar cauzele sunt imprecise.Această afecțiune se întâlnește în rândul multor persoane însă numai un mic procent dezvoltă o simptomatologie pronunțată. Care sunt factorii de risc ai sindromului …

Sindromul de intestin iritabil/colonul iritabil

Sindromul de intestin iritabil întâlnit și sub denumirea de sindromul colonului iritabil este o tulburare a tractului gastrointestinal care are manifestări clinice diverse iar cauzele sunt imprecise.
Această afecțiune se întâlnește în rândul multor persoane însă numai un mic procent dezvoltă o simptomatologie pronunțată.

Care sunt factorii de risc ai sindromului colonului iritabil?

Triggerii majori ai acestei afecțiuni sunt reprezentați de stres simptomatologia și alimentație.
Alte cauze posibile de apariție a sindromului de intestin iritabil sunt:

• Infecțiile majore cum ar fi enterită bacteriană sau virală asociată cu diaree
• Modificări ale florei intestinale
• Contracțiile musculare
• Tulburări ale sistemului nervos


Care sunt categoriile de risc pentru dezvoltarea sindromului de intestin iritabil?

• Persoanele tinere sub 50 de ani
• Persoanele cu antecedente heredocolaterale de colon iritabil (predispoziția genetică și conditiile de mediu similare sunt considerate factori de risc)
• Persoanele care se confruntă cu depresia, anxietatea sau alte stări emoționale care afectează sănătatea mintală

Care sunt simptomele care care apar în sindromul de intestin iritabil?

• Dureri abdominale sub formă de crampe, durerea se remite în momentul evacuării conținutului
• Tulburări de tranzit intestinal rezultând în constipație sau diaree apoasă- ambele se diminuează în momentul eliberării conținutului
• Balonare (asociată cu flatulență)
• Nevoia imperoasa de evacuare a conținutului intestinal
• Tranzit intestinal accelerat în decursul unei zile

Complicațiile colonului iritabil

• Hemoroizi (ca urmare a constipației prelungite)
• Alterarea statusului mental
• Afectarea calitații vieții (sindromul colonului iritabil are un impact negativ asupra desfășurării activitaților de zi cu zi prin întreruperea lor sau chiar abandonarea lor
• Durere abdominală persistentă și marcată
• Tumefacție dură la nivel abdominal
• Sânge în scaun
• Pierdere în greutate
• Vărsături frecvente fără cauză clară

Cum se pune diagnosticul?

Anamneza pacientului este extrem de importantă (istoric medical care se
completează cu cel familial)
Examenul fizic abdominal și general se efectuează cu scopul identificării unor mase dure, a zonelor dureroase sau a altor semne.
Diagnosticul se completeaza cu examenele paraclinice și anume:

• Analizele de laborator uzuale care pot include si teste de intoleranță alimentară, teste din materii fecale (examen coproparazitologic si de digestie, R.Adler, Ag fecal pentru Helicobacter Pylori (ajută la diagnosticul diferențial)
• Teste imagistice (ecografie abdominală, CT, RMN)
• Teste exploratorii invazive (endoscopie digestivă superioară, colonoscopie)

Care sunt opțiunile de tratament?

Sindromul intestinului iritabil este o afecțiune complexă care odată diagnosticată beneficiază atât de tratament medicamentos cât și adjuvant.( modificarea stilului de viata, dieta, sport, suplimente alimentare recomandate de medic)
Tratamentul medicamentos se adresează cauzelor declanșatoare, factorilor agravanți și simptomatologiei și poate include anticolinergice (administrate în cazul crampelor dureroase), antidiareice, antisecretorii, uneori antibioterapie (conform antibiogramei)
Tratament adjuvant este reprezentat de suplimente alimentare pe bază de fibre care ajută la reducerea sau prevenirea constipației, laxative în cazul în care constipația nu răspunde la suplimentele pe bază de fibre, analgezice (utilizate împotriva crampelor abdominale care nu cedează la antispastice), antidepresive utilizate în tulburarile anxios-depresive cu scopul îmbunătățirii sănătații mintale și calității vieții bineînțeles atunci când sunt necesare
Schimbarea obiceiurilor alimentare este la fel de importanta ca administrarea medicației.

Dr.Lupu-Petria Alexandra Delia
Medic Specialist Medicina Interna
Doctorand ULBS